Casa Culturii ”Ion Creangă” – Neamț


Casa de cultura Târgu NeamtCasa Culturii „Ion Creangă” reprezintă pentru comunitatea oraşului Târgu Neamț, singurul spaţiu specific şi propice desfăşurării actului cultural.

“Îndatorirea noastră, ca instituţie de cultură, este de a crea şi conserva cultura, de a revigora viaţa spirituală locală, iar sensul tuturor manifestărilor culturale pe care le organizăm, este acela de a salva şi de a crea valori umane prin dialog intercultural, de a păstra şi promova valorile tradiţionale, de a dezvolta capacitatea de creaţie şi de manifestare a talentelor, de a asigura petrecerea timpului liber în mod plăcut şi instructiv.”

Obiectivele casei de cultura:

  • încurajarea activităţilor de valorificare a resurselor culturale locale;
  • continuarea manifestărilor culturale tradiţionale;
  • explorarea unor tematici noi pentru spectacole, concursuri, expoziţii;
  • transformarea evenimentelor locale – tip festival, în evenimente cu impact naţional;
  • atragerea tinerilor spre domenii noi de exprimare artistică;
  • sprijinirea grupurilor artistice de amatori pentru a participarea la festivaluri şi concursuri naţionale şi internaţionale;
  • continuarea colaborării cu instituţiile şcolare locale şi asigurarea unui cadru de manifestare şi emancipare a tinerilor;
  • organizarea de activităţi dedicate persoanelor în vârstă;
  • promovarea parteneriatelor interculturale;
  • continuarea şi diversificarea activităţii Universităţii Populare „Ion Creangă”.
Address
Bulevardul Ștefan cel Mare 61, 615200

Loading Map....

Upcoming Events

  • No events in this location