Ileana Constantinescu s-a născut în 30 mai 1929, în satul Comani, județul Olt. A început să cânte de mică, iar plăcerea de a cânta se simțea în glasul său cald. Era așa de apreciată de săteni încât era chemată să cânte la fiecare sărbătoare în căminul cultural.
Ileana Constantinescu și-a început cariera la vârsta de 22 de ani, când, folcloristul Constantin Prichici, cercetător științific la Institutul de Folclor Constantin Brăiloiu, a remarcat-o.
Acesta este cel care a îndrumat-o pe artistă să participe la un concurs național al căminelor culturale, concurs unde Ileana Constantinescu a ieșit pe locul al doilea.
Ileana Constantinescu a imprimat primul disc la propunerea directorului adjunct al Institutului de Folclor, Mihai Pop, pe care s-au regăsit nu o piesa, doua, cum se obișnuia, ci cinci cântece, toate îndrăgite de public:
- Busuioc, floare cătată,
- Dunăre, Dunăre,
- Plin e codrul de voinici,
- Auzi, neica, pițigoiul,
- Mărioara de la munte.
Urmează cursurile Liceului de Muzică din București, în perioada 1954-1958, la clasa de canto popular, unde le are profesoare pe Elisabeta Moldoveanu și Maria Tănase. I-au fost colegi Victoria Darvai, Natalia Șerbănescu, Natalia Gliga și Benone Sinulescu.
A efectuat numeroase turnee în țară și a colaborat cu orchestrele și ansamblurile:
- Taraful Gorjului – Târgu-Jiu (Doina Gorjului de mai târziu),
- Doina Argeșului – Pitești,
- Doina Olteniei – Craiova,
- Doina Ilfovului – București,
- Brâulețul – Constanța,
- Rapsodia Română – București,
- Flacăra Prahovei – Ploiești.
Vocea catifelată a Ilenei Constantinescu îl fascina pe scriitorul Mihail Sadoveanu care, după Maria Tănase, o așeza pe locul al II-lea pe fata de la Comani: “Un mare talent! Cântă limpede și cu deplină înțelegere, parcă e însuși glasul vremei, așa proaspăt, din codri (…) Cântecul ei, “Dunăre, Dunăre, drum fără pulbere”, apare ca un fragment de baladă și vine de foarte departe. Un cântec popular trist, simplu și sfâșietor, ca un țipăt de pasăre călătoare…”.
Ion Dolănescu, alături de care a efectuat numeroase turnee, o numea pe Ileana Constantinescu “Doamna cântecelor muntenești”.
Ileana Constantinescu s-a stins din viață joi, 24 mai 2018, la 89 de ani.
Discografia artistei Ileana Constantinescu însumează numeroase apariții discografice (ebonite, viniluri, benzi de magnetofon, casete audio, CD-uri).
Înregistrările artistei au fost efectuate la casa de discuri Electrecord, la Institutul de Folclor „Constantin Brăiloiu” și la Societatea Română de Radiodifuziune.
În cadrul Institutul de Etnografie și Folclor „Constantin Brăiloiu”, Ileana Constantinescu a imprimat în 1951 doina I-auzi, mândră, pițigoiul și respectiv în 1954 doina S-a dus cucul… ambele “a capella”.
Prima înregistrare la casa de discuri Electrecord s-a realizat în anul 1953 cu melodiile Cântă cucul și mierla și respectiv Cuculeț de la pădure (doină), casa de discuri alături de care a imprimat și înregistrat până în anul 2005. Ultimul album înregistrat se numește Rău îmi pare după lume și conține 28 din cele mai îndrăgite melodii ale artistei, din care amintim:
- Marioară de la munte
- Dunăre, Dunăre
- Frumușel mai cântă cucul
- Mierlița când e bolnavă
- Mai ții minte, Gheorghe, bine
- Pe drumul din Slatina
- Satul meu, gradină dragă
Din 2002 Casa de Cultură din Drăgănești-Olt poartă numele artistei Ileana Constantinescu. Pe lângă multe alte festivități, aici se desfășoară în fiecare an Festivalul național de doine și balade „De la Drăgănești la Vale”. Denumirea festivalului reprezintă titlul unui cântec din repertoriul interpretei Ileana Constantinescu.
- 2002 – Medalia Națională „Serviciul Credincios”, clasa a III-a
- 2004 – Ordinul „Meritul Cultural”, grad de Cavaler