Iarmarocul de Sfantul Ilie - Muzeul National Dimitrie GustiMuzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită în acest weekend, pe 21 și 22 iulie, la Iarmarocul de Sfântul Ilie. Evenimentul are loc cu ocazia sărbătorii Sfântului Prooroc Ilie Tesviteanul, cinstit în Calendarul Ortodox pe data de 20 iulie.

Sf. Ilie, patronul verii, al arșiței și frământărilor atmosferice marchează, în calendarul popular, miezul verii pastorale, când pe munți se organizau nedei, ciobanii separau berbecii de oi și apicultorii retezau fagurii de miere. Acum au loc practici de pomenire a morților și ofrande rituale, iar oamenii duc la biserică flori și busuioc spre sfințire. Tradiția populară spune că în dimineaţa zilei de 20 iulie se culegeau plante de leac, în special busuioc. Plantele erau puse, apoi, la uscat în podurile caselor, sub streşini sau în cămări. Pentru alungarea ploilor torențiale, a vijeliilor și grindinei se făceau vrăji și descântece.

Evenimentul ne aduce aminte de atmosfera târgurilor de altădată, organizate în sate cu ocazia marilor sărbători. Ca și atunci, pe aleile muzeului va fi organizat un târg al meșterilor populari, iar în curţile gospodăriilor Ieud şi Moişeni meşteri renumiţi îşi vor căuta … ucenicii.

Nu vor lipsi momentele artistice, nici lansările de carte, iar Asociația Salvați Flora și Fauna Deltei Dunării va organiza pentru cei mici, la Cabana Silvicultorului din Satul Nou, o serie de activități educative.

Vă așteptăm cu drag!