Festivalul Luta Iovita 2017Casa de Cultură „George Suru” Caransebeș organizează în perioada 20 – 21 aprilie ediția cu numărul XXIII a Festivalul Național „Luță Ioviță” pentru soliști vocali și instrumentiști.

Festivalul ce se va desfășura în Caransebeș este o expresie a dragostei și prețuirii față de patrimoniul muzical din Banat și din țară, constituind o modalitate constantă de descoperire și afirmare a talentelor interpretative din România.

Concursul se desfășoară pe două secțiuni:

  • interpretare vocală;
  • interpretare instrumentală.

Vârsta participanților este cuprinsă între 16 – 40 de ani, aceștia urmând să prezinte două piese muzicale, o doină fără acompaniament și un cântec de joc cu acompaniamentul orchestrei.

Fișa de înscriere în concurs va fi completată şi expediată până în data de 15 aprilie a.c. Este obligatoriu ca toți concurenții să prezinte melodia de joc transcrisă pe note muzicale (partitură) până în data de 15 aprilie, la numărul de fax: 0255-514609, sau pe adresele de e-mail: cultura_caransebes@yahoo.com, cultura.caransebe@gmail.com.

Organizatorii asigură masa și cazarea, deplasarea fiind suportată de concurenți sau de instituția pe care aceștia o reprezintă.

Programul festivalului Luță Ioviță:

  • 20 aprilie, ora 10:00 – prezentarea concurenților la Casa de Cultură „George Suru” Caransebeș; – preselecția și repetiții.
  • 20 aprilie, ora 16:00 – concurs
  • 21 aprilie, ora 16:00 – festivitatea de premiere și gala laureaților

Juriul format din personalități ale muzicii populare românești vor acorda premii în valoare totală de 4800 lei la fiecare secțiune, precum și trofeul „Luță Ioviță”.

În funcție de numărul de participanți și de valoarea interpretativă a concurenților, juriul își rezervă dreptul de a redistribui valoarea premiilor.

Relații suplimentare se pot obține la telefon: 0255-514609; 0724-235876.