Festivalul de Folclor ”Rapsodia Muntilor” 2018Pe 14 octombrie 2018, începând cu ora 11:30 sunteți invitați la Casa de Cultură ”Ladislau Schmidt” din Petrila pentru cea de-a V-a ediție a Festivalului – Concurs Național de Folclor “Rapsodia Munților”.

În organizarea Asociației Culturale „Rapsodia Munților” Petrila în colaborare cu Consiliul Județean Hunedoara, Consiliul Local și Primăria Orașului Petrila, evenimentul își propune să descopere, să încurajeze și să promoveze tinerele talente din domeniul interpretării și creației muzicii tradiționale românești, să promoveze frumusețea și autenticitatea cântecului precum și a costumului popular românesc.

Festivalul din acest an cuprinde patru secțiuni, grupate pe categorii de vârstă, după cum urmează:

  • Soliști vocali, categorii de vârstă: 7–10 ani, 11–14 ani, 15–18 ani, 19–28 ani;
  • Soliști instrumentiști, categorii de vârstă: 8–12 ani, 13–19 ani;
  • Grupuri vocale, categorii de vârstă: 7–12 ani, 13–20 ani;
  • Dansuri populare, categorii de vârstă: 7–12 ani, 13–20 ani.

La fiecare secțiune și categorie de vârstă vor fi acordate diplome, medalii, cupe și premii în bani. Vor fi acordate trofeul festivalului, câte un trofeu pentru fiecare secțiune și premii speciale.

Intrarea la festival este liberă.