Interpret și culegător de folclor, Felician Fărcașu s-a născut în 1920 în Sebeș, județul Alba.
De-a lungul anilor, Felician Fărcașu a devenit un cântăreț îndrăgit și cunoscut de muzică populară. Pe lângă activitatea de interpretare artistică, el a fost și cercetător al creației populare, textier și compozitor.
Felician Fărcașu a urmat anii de școală la Sebeș și Orăștie, apoi Institutul Teologic din Sibiu, pe care l-a absolvit în 1943.
Fiind înzestrat cu un talent deosebit şi o voce amplă de bas profund, după o scurtă carieră de preot slujitor al Catedralei Ortodoxe din Deva s-a dedicat activității culturale de interpret al cântecului popular românesc, dar și de culegător de comori folclorice.
Timp de 7 ani, între 1948-1954, ca fondator, instructor și solist vocal a fost animatorul formațiilor artistice de amatori de la Clubul Sindicatelor din Deva, interval în care a atras aprecierile profesorului etnolog Harry Brauner și ale compozitorului Laurențiu Profeta, care l-au recomandat Radiodifuziunii Române.
În programele Radiodifuziunii Române, Felician Fărcașu, a cântat şi a înregistrat 30 de piese folclorice – doine, cântece de joc şi de petrecere.
La scurt timp a început să colaboreze cu formații profesioniste, orchestre de muzică populară (Filarmonica din Arad, Sibiu, Brașov…) și cu ansambluri artistice din Deva, Baia Mare, Cluj, Timișoara și Caransebeș.
Artistul a întreprins numeroase turnee de concerte și a participat la concursuri în țară și străinătate (Polonia, Iugoslavia, Ucraina, Italia etc.), fiind adesea cap de afiș al acestora.
I s-au imprimat 7 discuri cuprinzând doar o parte din cele peste 250 de piese ale repertoriului său.
Felician Fărcașu, în cursul activității sale artistice, a fost animat, ca o datorie patriotică, de disponibilitatea sa pentru sprijinirea şi îndrumarea mai tinerilor interpreți de perspectivă, printre care au fost:
- Dumitru Fărcaș de la Baia Mare,
- Maria Marcu la Cluj,
- Sonia Vlaicovici la Caransebeș,
- Elena Jurjescu,
- Mariana Drăghicescu,
- Dumitru Botoșan,
- Filofteia Moldovan la Timișoara.
Felician Fărcașu a adus o contribuție importantă la cunoașterea și nemurirea folclorului național.
Era un om deosebit, jovial, cu inimă şi suflet mare, iradiind bună dispoziție cu dărnicie, numele lui, Felician, înseamnă “fericitul”, sentiment pe care l-a insuflat și celor ce au avut privilegiul să-i fie în preajmă şi să-l asculte.
Felician Fărcașu a murit în vara anului 1977, când la rugămintea ansamblului Cindrelul – Junii din Sibiu a plecat într-un turneu de 11 zile.
La terminarea unui cântec inclus în program la Curtea de Argeș, a făcut semn tehnicianului să coboare cortina în spatele căreia s-a prăbușit pe scenă.
În cinstea lui, Primăria Municipiului Sebeș, împreună cu Centrul Cultural “Lucian Blaga” din Sebeș, organizează anual Festivalul Național “Felician Fărcașu”.