Spectacol Folcloric – Flori de Primăvară



Rapsozi, ceterași vestiți și îndrăgiți interpreți de ieri și de azi, vor urca joi, 23 martie 2017, de la ora 18:00, pe scena Casei Universitarilor – „Auditorium Maximum” a Universității Babeș-Bolyai, strada Mihail Kogălniceanu, nr. 3, într-un spectacol de zile mari, dedicat muzicii tradiționale românești.

Intitulat Flori de Primavară, evenimentul este oferit de Orchestra Profesionistă Cununa Transilvană, dirijor prof. Ovidiu Barteș și pune în valoare horile și cântecele populare autentice. Vor cânta rapsozii vocali clujeni Lina Hădărean și Traian Balcău din Ceanu Mare, împreună cu rapsodul instrumentist Iuliu Rostaș din Cășeiu.

Acestora li se vor alătura renumiții ceterași Liviu Bugnar și Alexandru Țurcă. De asemenea, vor evolua în fața publicului tinerii instrumentiști, studenți ai Academiei de Muzică „Gheorghe Dima”, la modulul instrument popular tradițional, coordonat de profesorul Ovidiu Barteș: Cristina Cosma, Marina Vengher, Vasile Sima, Alin Mureșan și Răzvan Sabadîș.

În cadrul spectacolului Flori de Primavară, vor urca pe scenă și studenții de la modulul de muzică vocală tradițională din cadrul academiei clujene, coordonat de prof. univ. dr. Ioan Bocșa și lect. univ. dr. Alina Stan: Loredana Călin, Daria Gâdea, Mihail Cetean, Denisa Drețcanu, Camelia Cherecheș, Ana-Maria Tomoiagă și Ana Maria Marti, care fac parte și din Ansamblul de Muzică Tradițională Românească „Icoane“.

Vor încânta asistenţa cu repertoriul şi calităţile vocale și interpreții de muzică populară, ce aparțin mai multor generații: Andreea Ciupe, Florian Roșan, Marinela Zegrean Istici și Maria Marcu.

Invitați speciali: Taraful lui Nonu din Soporu de Câmpie, instrumentiști din vatra satului care păstrează melodiile învățate din generație în generație și care îşi prelucrează singuri coardele instrumentelor.

Întregul spectacol este acompaniat de Orchestra Profesionistă Cununa Transilvană, a CJCPCT Cluj, dirijor prof. Ovidiu Barteș.

Prezentarea va fi făcută de Ioana Breda Morar și Grigore Sâmboan.

Spectacolul de muzică tradițională românească Flori de Primavară este organizat de Centrul Judeţean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiţionale Cluj, instituție aflată în subordinea Consiliului Județean Cluj, în parteneriat cu Academia de Muzică „Gheorghe Dima”.

INTRAREA ESTE LIBERĂ!

Location
Sala de Spectacole - Auditorium Maximum

Date/Time
Date(s) - 23/03/2017
6:00 pm - 9:00 pm

Loading Map....