„La zile de sărbătoare” – Concert aniversar Nicu Novac


Concert Nicu Novac“Am avut o viață cum mulți nu gândesc/Le-am făcut pă toace ce să povăstăsc/Am avut câştiguri ş-am strâcat averi/Nu să poace mai mult ca să şieri” spune într-un cântec de-al său Nicu Novac. Nu știm dacă le-a avut sau nu pe toate, dar știm că urmează să fie sărbătorit într-un concert aniversar, un omagiu pentru cei 35 de ani pe scena folclorului românesc.

Vineri, 9 decembrie 2016, la ora 18:30, solistul bănățean Nicu Novac vă invită la spectacolul intitulat sugestiv, „La zile de sărbătoare” unde-i vor fi alături alte mari nume ale muzicii populare printre care-i amintim pe: Niculina Stoican, Ramona Vița, Liliana Laichici, Carmen Popovici Dumbravă, Mihaela Petrovici, Zorica Savu, Dumitru Teleagă și Ghiță Călțun Brancu.

Tot în cadrul spectacolului aniversar vor mai evolua formația de tineret a Ansamblului Profesionist „Banatul” și o formație de copii.

Intrarea se face pe bază de invitații, care se pot ridica de la sediul Centrului de Cultură și Artă al Județului Timiș, str. Emanuil Ungureanu nr. 1, camera 19, începând de luni, 5 decembrie, de la ora 11:00.

Location
Centrului de Cultură și Artă - Timișoara

Date/Time
Date(s) - 09/12/2016
4:30 pm - 6:30 pm

Loading Map....