Festivalul de Dansuri şi Cântece Populare Nae Rotaru


Festivalul de Dansuri şi Cântece Populare “Nae Rotaru“În data de 10 iunie 2017, ora 10:00, la Piatra Neamț, va avea loc prima ediție a Festivalul-Concurs Regional de Dansuri şi Cântece Populare “Nae Rotaru“.

Nae Rotaru, pe numele adevarat Gheorghe Rotariu s-a născut pe 8 iunie 1945 în localitatea Garcina din județul Neamț. Dansul popular l-a început în satul natal cu așa-zisa “familia rotăreștilor” din care făceau parte tatăl, frații și alte rude. A urmat de-a lungul timpului mai multe cursuri de specialitate în domeniul folclorului românesc și a dansului popular, devenind coregraf și maestru coregraf. Ansamblul “Doina Bistriței“ condus de maestrul Nae Rotaru a fost cunoscut și remarcat în țară și în străinătate, fiind supranumit de marii coregrafi ai vremii “Mașina de dans a lui Nae”.

Festivalul “Nae Rotaru“ de la Piatra Neamț dorește să promoveze atât dansul popular autentic, cât și dansul popular stilizat, cunoaşterea traditiilor și obiceiurilor, se înscriu de asemenea în această atmosferă de bucurie a dansului şi cântecului popular.

Secțiunile acestui festival-concurs sunt în număr de patru: coregrafie-dans popular, solist-vocal, grup vocal, solist muzică instumentală și include următoarele categorii de vârstă: 4-6 ani, 7-10 ani, 11-14 ani, 15-19 ani.

Criteriile de punctare și evaluare vor avea în vedere originalitatea, complexitatea repertoriului, originalitatea costumului, calitatea interpretării, impresia artistică și prezența scenică.

Înscrierile se fac până pe data de 02 iunie 2017, pe adresa de e-mail: scoaladanielacuciuc@gmail.com.

Location

Date/Time
Date(s) - 10/06/2017
All Day

Map Unavailable