Festival cântecului popular Dumitru Sopon


festivalul dumitru soponCea de-a V-a ediție a Festivalului cântecului popular „Dumitru Sopon” se va desfășura sâmbătă și duminică, 24 și 25 iunie 2017, la Casa de Cultură din localitatea clujeană Gilău.

Manifestarea, organizată de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj, instituție subordonată Consiliului Județean Cluj, în parteneriat cu Primăria Gilău și Casa de Cultură „Dumitru Sopon” din Gilău, își propune să mențină vie memoria artistului ardelean Dumitru Sopon, una dintre frumoasele voci a cântecului popular românesc. De asemenea, urmărește promovarea tinerilor interpreți care să ducă mai departe activitatea, numele și repertoriul înaintașilor și să pună în valoare tradiția muzical-interpretativă, autenticitatea cântecului și a portului tradițional.

La eveniment vor participa 16 interpreți din județele Iași, Cluj, Suceava, Alba, Gorj, Caraș-Severin, Sălaj, Hunedoara, Bihor și din municipiul București, cu vârste cuprinse între 18 și 35 de ani. Potrivit regulamentului, concurenții vor interpreta în concurs câte două cântece: unul doinit sau o baladă și un cântec cu acompaniament orchestral.

În prima zi a festivalului, începând cu ora 18:00, va avea loc concursul propriu-zis, urmat de recitalurile interpreților Florian Roșan și Ionela Moruțan. În cea de a doua zi, duminică, de la aceeași oră, va avea loc Gala Laureaților. În deschidere, va fi lansat primul volum al albumului muzical-document, pe suport CD, intitulat „Ecoul munților”, ce cuprinde un repertoriu muzical instrumental din zona de munte a județului Cluj, proiect coordonat de dr. Mircea Cîmpeanu, șef birou cercetare, conservare și arhivare cultură și arte tradiționale al Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj.

De asemenea, în cadrul Galei, vor fi prezenți cu recitaluri interpreții Alexandru Pugna, Adrian Stanca și Cosmin Scheianu (câștigătorul ultimei ediții a festivalului), Ansamblul folcloric „Cununa Apusenilor” al Casei de cultură „Dumitru Sopon” din Gilău și formația „Moștenitorii” din Republica Moldova. Acompaniamentul muzical va fi asigurat de Orchestra profesionistă „Cununa Transilvană” dirijor profesorul Ovidiu Barteș.

Festivalul va fi prezentat de Grigore Sâmboan.

Intrarea este liberă!

Location

Date/Time
Date(s) - 24/06/2017 - 25/06/2017
All Day

Map Unavailable