Concert aniversar – Victorița Lăcătușu


Victoria LacatusuDuminica, 20 noiembrie , ora 17.00, Ansamblului „Doina Gorjului”, Taraful din Gorj şi Orchestra de Muzică Populară Radio sub bagheta dirijorului Adrian Grigoraș, vă invită la concertul aniversar la iubitei interprete de muzică populară Victorița Lăcătușu.

La evenimentul intitulat „Drag mi-e să trăiesc”, Victorița Lăcătușu vă propune o frumoasă călătorie pe tărâmuri oltenești, alături de invitații săi speciali: Niculina Stoican, Petrică Mîţu Stoian, Maria Loga, Andreea Voica, Mariana Ionescu Căpitănescu, Cornel Borza, Constantin Măgureanu, Cornelia şi Lupu Rednic, Ileana Lăceanu, Gelu Voica, Valentin Samfira, Maria Beatrice Băndoiu, Ion Drăgan, Alexandra Bleaje, Alina Lăcătuşu, Marian Medregoniu și Grigore Gherman.

Ansamblul Artistic Profesionist „Doina Gorjului” din Târgu-Jiu își are începuturile cu peste 60 de ani în urmă, în 1948, când s-a înființat Taraful Gorjului – prima formulă de orchestră profesionistă, căreia, pe rând, i s-au alăturat soliști și dansatori.

De-a lungul timpului, de ansamblul „Doina Gorjului” și-au legat definitiv numele mari interpreți ai cântecului popular românesc. Vom reaminti doar câțiva dintre ei: Maria Tănase, Maria Lătărețu, Maria Apostol, Filofteia Lăcătușu, Iustina Băluțeanu și alții, plecați cu toții – din păcate, prea devreme în lumea fără de dor. Astăzi, ca întotdeauna, ansamblul „Doina Gorjului” reunește o garnitură de excepție de interpreți ai melosului popular: Ion Ghițulescu, Maria Loga, Victorița Lăcătușu, Mirela Tapotă-Lătărețu, Olguța Berbec, Maria Roberta Crintea, Claudia Torop, Georgiana Bîrsac, Natalia Gorjanu sau Valentin Samfira.

Victorița Lăcătușu s-a născut la 13 martie 1970 la Tg-Jiu. A copilărit în Somăneștii Gorjului, unde a făcut și primii ani de școală. Venită în Tg-Jiu, și-a continuat studiile la Liceul nr. 4, urmând apoi și Școala Populară de Artă.

Victorița Lăcătușu este solista Ansamblului Folcloric „Doina Gorjului” din 1995 și va marca prin acest concert aniversar extraordinar, 25 de ani de carieră, o adevărată mesageră a cântecului popular gorjenesc atât în țară cât și în străinătate.

Evenimentul are loc la Sala Radio din Strada Gen. Berthelot, nr. 60-64, București.

Location
Sala Radio

Date/Time
Date(s) - 20/11/2016
3:00 pm - 5:30 pm

Loading Map....