Dona Dumitru Siminică s-a născut în 1926, la Târgoviște, într-o familie de etnie rromă. În perioada interbelică, familia sa a venit în București, fiindcă se construia masiv după război şi puteau găsi de muncă mai ușor.
Dona Dumitru Siminică a învățat de la tatăl lăutar să cânte la vioară. Mânuia arcuşul cu îndemânare, dar la fel de uşor se exprima şi prin glas. Muzicologii spun că avea o voce „incredibil de înaltă şi de polifonică, cu timbrul cald, în registru acut”. Tânărul Siminică a moştenit talentul artistic al tatălui său, însă a lucrat o perioadă pe şantiere, înainte de a-şi crea un nume de artist.
În 1952 Dona Dumitru Siminică creează un taraf și începe să cânte prin localurile bucureștene din Piața Amzei și Piața Sfântul Gheorghe. Încă de la 18 ani, a condus Taraful din Piața Amzei, timp de 6 ani, apoi pentru 5 ani, Taraful din Piața Sfântul Gheorghe. Deși era și violonist, oamenii erau atrași de vocea sa, o voce androgină. Sub conducerea sa a strâns instrumentiști excepționali printre care-i amintim pe: Marin Marangros, fraţii Bebe Șerban și Costică Şerban şi Grigore Ciuciuc.
Dona Dumitru Siminică a colaborat cu alţi mari artişti ai vremii, precum Fărâmiţă Lambru, Maria Tănase sau Gabi Luncă. Tot Dona Dumitru Siminică a fost cel care a înregistrat pentru prima dată muzica lăutărească în limba ţigănească, obținând aprobare de la comuniștii vremii. Singurul interpret care a mai obținut o astfel de derogare a fost Fănică „Chioru” Vişan.
În melodiile lui Dona Dumitru Siminică se regăsesc rămăşiţe ale muzicii de salon şi curte cântată în Ţările Române în secolele 18-19, când influenţa orientală era la apogeu. „Moşule, te-aş întreba”, „Inel, inel de aur”, „Leliţă Floare”, „Afară e întuneric”, „La Şalul cel negru” sunt doar câteva dintre cele mai cunoscute cântece.
Printre muzicienii care l-au ajutat pe Dona Dumitru Siminică să-şi înregistreze albumele se numără Ion Mărginean și Nicolae Stan la vioară, Gheorghiţă Trandafir, Fărămiţă Lambru și Costică Şerban la acordeon, Iani Ciuciu și Marin Marangros la ţambal, Grigore Ciuciu și Mihai „Riţă” Gheorghe la contrabas.
Între 1958, cand a avut prima înregistrare pe un disc de ebonita, în acompaniamentul orchestrei condusă de Radu Voinescu și pâna în 1971 Dona Dumitru Siminică a avut doar înregistrări scurte care conțineau câteva piese pe ebonită sau vinil. În anul 1979 apare primul album al artistului conținând 10 piese muzicale. Dona Dumitru Siminică a înregistrat și pentru revelioanele Televiziunii Române din perioada 1970-1976.
Marele Artist Dona Dumitru Siminică moare pe 27 noiembrie 1979 în Bucureşti.
Discografia cântărețului Dona Dumitru Siminică însumează numeroase apariții discografice ce conțin înregistrări efectuate în perioada 1957-1979 la casa de discuri Electrecord.
Dona Dumitru Siminică a colaborat și cu Televiziunea Română în perioada 1970-1976, iar în anul 2005, prin TVR Media, au aparut pe DVD-ul cu numele “Cântece de viață lungă” patru piese ale artistului:
- Am iubit și-am să iubesc;
- Leliță fermecătoare;
- S-a dus puiul de la mine;
- Neică cin’ m-a despărțit de tine.
În anul 2009 casa de discuri Electrecord a scos pe piață ultimul compact disc al cântărețului Dona Dumitru Siminică, Moșule te-aș întreba, Comori ale muzicii lăutărești, compact disc ce cuprinde 16 din cele mai cunoscute piese:
1. De trei ani nu dau pe-acasă
2. Leliță Floare
3. Moșule te-aș întreba
4. A bre nane,a bre dade
5. Dor de mamă
6. Osoreia osbaro (Pădure mare)
6. La Șalul cel negru
8. Am iubit și-am să iubesc
9. Cine are fată mare
10. Ce mi-e mie drag pe lume
11. Hai la muncă cinstită
12. Afară e întuneric
13. Sare lumea han ai pen (Toată lumea bea și mănâncă)
14. Inel, inel de aur
15. Vai, ce dor mi-este de tine
16. Draboro (Buruiană de leac)
Dona Dumitru Siminică a fost un mare artist a vremurilor sale, dar talentul lui incomensurabil a strabatut peste timp, muzica sa fiind apreciata si iubită și in prezent. “Esti captat instantaneu de atmosfera muzicii, de ritmul ei maiestuos si de puterea ei periculoasa”, scria la 1 decembrie 2006, Ben Ratliff in publicația Americană „The New Work Times”.
Cotidianul „The Australian” scria tot în 2006 despre marele lăutar român “Staruri de muzica pop cu pretenții androgine pălesc în fața lui Dona Dumitru Siminică. În “Panteonul Înaltului Falsetto”, cântărețul țigan din România este egalul Regelui Castraților însuși, superstarul secolului al XVIII-lea – Farinelli”.
Postul de radio german Radio Bremen, discutând albumul cu Siminică, avertizează iubitorii de muzică “gypsy”: “Cine se așteaptă să audă muzică ritmată de taraf greșește. Cum ar putea interpreta cineva cu o asemenea voce cântece de dans? Dona Dumitru Siminică oferă, în schimb, balade care-ți intră pe sub piele, cântece despre săracie, boală, existențe fără speranțe și despre iubiri stinse sau neînțelese”.
“Vogue” a scris despre lăutarul român că “… datorită vocii lui aproape feminine, dă o notă aparte melodiilor pline de dor ce povestesc iubiri neîmplinite, iar femeile din localurile Bucureștiului de altădată pierdeau nopți întregi sorbindu-i cuvintele de pe buze”.
